GRAFICA PRIMELOR CĂRŢI POŞTALE ROMÂNEŞTI

În ciclul de studii asupra primelor cărţi poştale (întreguri poştale) româneşti, este reprodus mai jos, articolul publicat de prestigioasa revistă "Magazin de Filatelie, Cartofilie şi Numismatică" din Constanţa - România, nr.128 / 2014 sub semnătura autorului ing. Mihai Ceucă. 

GRAFICA PRIMELOR CĂRŢI POŞTALE ROMÂNEŞTI

EMISIUNILE CU MARCĂ FIXĂ OCTOGONALĂ 1873-1885

Supuşi rigurozităţii definiţiei conform căreia colecţia de cărţi poştale este „adunarea la un loc a unui număr variabil de piese din aceeași categorie sau eterogene și clasificarea lor metodică”^[05] suntem tentaţi să vedem cărţile poştale ca pe nişte simple elemente ale unei catalogări, să urmărim erorile doar prin prisma creşterii valorii investiţionale. Cărţile poştale sunt însă, dovezi ale evenimentelor istorice. Studiate şi cu puţin romantism, ele dezvăluie evoluţia civilizaţiei în ansamblul ei. Privind colecţia mea de întreguri poştale trăiesc momente de reală emoţie gândindu-mă, la etapele parcurse, la zbuciumul celor implicaţi pentru adoptarea modelului grafic al primelor cărţi poştale româneşti. Invit cititorii să mi se alăture pentru a reparcurge drumul care a condus la emiterea primelor cărţi poştale româneşti, cele având marca fixă octogonală. Cu ochii către orizontul istoric al anului 1873, an care a marcat editarea primelor cărţi poştale româneşti, să privim mai întâi tabloul de fundal istoric al perioadei. Trecuse doar un deceniu de când pe harta geografică a Europei apăruse un nou stat, Principatele Unite. În 1867, Imperiul Austriac a fost transformat în Austro-Ungaria, ca prim pas spre ulterioara sa dezintegrare, pierzând influenţa în plan european. Războiul dintre Franța și Prusia sprijinită de Confederația Germană de Nord și statele sud-germane Baden, Württemberg și Bavaria s-a desfăşurat între anii 1870-1871. Încheiat cu victoria germană, războiul a dus la actul final de unificare a Germaniei și la formarea Imperiului German sub Kaiserul Wilhelm I de Prusia. Războiul franco-prusac a reprezentat, de asemenea, sfârșitul domniei lui Napoleon al III-lea și a celui de Al doilea Imperiu Francez, care a fost înlocuit de cea de a Treia Republică Franceză. Germania a devenit o forţă influentă în Europa, Franţa a trecut la o complicată tranziţie socială^[10].

Principatele Unite au început să crească rapid, precum voinicii din poveşti, încercând să compenseze în doar câţiva ani, tot deficitul de civilizaţie din balanţa cu părinţii europeni. Teleportându-ne în tabloul istoric al perioadei, constatăm că societatea românească provoca dar, şi suporta, eforturi enorme pentru integrare în sistemul european. Instituţiile statului făceau eforturi pentru modernizare pe un teritoriu amplificat, ca suprafaţă şi ca populaţie, faţă de fiecare dintre principatele care s-au unit. La 23 iulie 1862, a fost emis Decretul 527 privind unificarea administraţiilor poştale din Moldova şi Muntenia, obiectiv realizat începând cu 1 august 1862. Abia trecute sub monopolul statului, serviciile poştale, în plin efort de organizare şi de raţionalizare a cheltuielilor, s-au unit cu serviciile telegrafice în anul 1864. Misiunea structurării şi dezvoltării serviciilor telegrafo-poştale a fost preluată de maiorul Cezar Librecht, numit Director general prin decretul nr.1.094 din 29 august 1864. Legea telegrafo-poştală care a intrat în aplicare de la 1 ianuarie 1865 făcea ordine în organizarea serviciilor poştale şi, printre altele, la Titlul III, art.XIV prevedea că „personalul telegrafo-poştal va păstra inviolabilitatea telegramelor şi scrisorilor sub penalitatea dictată de legi”^{[01] p.234}. Acţiunea de modernizare a României se desfăşura în toate planurile vieţii social-economice şi culturale, efectele fiind resimţite şi de activitatea telegrafo-poştală. Comunicarea cu cancelariile  europene a fost mult uşurată de decretarea, în anul 1862, a obligaţiei de scriere cu caractere latine. Stabilirea regulilor gramaticale a făcut obiectul de activitate al Societăţii Literare Române, fondată la 1 aprilie 1866, şi devenită la 1 august 1867 Societatea Academică Română. Pentru a uşura relaţiile sale interstatale, “serviciul telegrafo-poştal a cerut, şi a obţinut, autorizaţia domnitorului de a lucra după calendarul gregorian, adică după stilul nou. Conform decretului domnesc din 18 decembrie 1864, de la data de 1 ianuarie 1865, toate unităţile telegrafo-poştale au folosit noul calendar, cu un decalaj de 12 zile, practic, după data de 31 decembrie 1864 (stil vechi) urmând data de 13 ianuarie 1865 (stil nou).”^{[03] p.189}.  

Poşta şi telegraful din România au făcut un gest remarcabil adoptând cu mare anticipaţie calendarul gregorian. Oficial, acest calendar a fost adoptat de Stat de la 1 aprilie 1919 iar de Biserica Ortodoxă Română abia la 1 octombrie 1924^[05].

Nevoia de comunicare s-a amplificat odată cu introducerea învăţământului primar obligatoriu, de stat, cu efect direct asupra gradului de educaţie a populaţiei din toate categoriile sociale. Numărul de obiecte poştale circulate creştea permanent şi, ca urmare, în anul 1865 a fost organizat serviciul de poştă rurală care asigura legătura între comune, prin curse de factori. Se înfiinţează câteva sute de circumscripţii rurale, grupate în jurul unor oficii poştale^[01]. După detronarea Domnitorului A.I. Cuza viaţa politică a ţării consemnează intrarea în ţară a Principelui Carol de Hohenzollern, proclamat ca Domn al României la 10 mai 1866.  Domnul Carol I a promulgat, fără a se cere acordul Marilor Puteri, la 1 iulie 1866 prima constituție a noului stat denumit România, adoptată după modelul constituției Belgiei din 1831.

La 1 ian 1868 se introduce noul sistem monetar, se stabileşte echivalentul vechilor taxe poştale în noua monedă, lei şi bani şi se decide punerea în circulaţie a unor noi timbre poştale, de 2, 3, 4 şi 18 bani în culorile galbenă, violetă, albastră şi respectiv, cărămizie^{[01] p.240}.

În acest context european, în anul 1865, la Conferința poştală germano-austriacă de la Karlsruhe, înaltul funcţionar al serviciilor poştale prusiene Heinrich von Stephan a lansat în dezbatere propunerea de introducere a unui sistem de corespondenţă foarte economic şi în acelaşi timp foarte practic, folosind cărţile poştale deschise. Deşi ideea constituia o invenţie a epocii, von Stephan nu a reuşit să convingă interlocutorii pentru a o aproba. Ideea a fost preluată de Emmanuel Hermann, profesor de economie la Academia Militară de la Viena-Neustadt. Cu argumente economice, el a convins administraţia poştei austriece  să accepte argumentele prezentate şi ca urmare, la data de 1 octombrie 1869, Austria a emis prima carte poştală pre-imprimată, formă de întreg poştal care nu mai avea nevoie de timbre poştale adezive. Un an mai târziu, în 1870, Otto von Bismarck, cancelar al Confederaţiei Germaniei de Nord între 1867-1871 şi din acest an prim cancelar al noului Imperiu German a aprobat introducerea cărţilor poştale deschise şi în Germania.

Cărţile poştale deschise au fost intens utilizate ca mijloc de comunicare între unităţile combatante pe câmpul de luptă în timpul războiului franco-prusac.  Chiar dacă la Strassbourg, unităţile de Cruce Roşie pentru asistenţa răniţilor din oraşul asediat au demonstrat utilitatea cărţilor poştale pentru stabilirea legăturii cu cei din exteriorul oraşului, autorităţile franceze refuzau introducerea lor pentru motivul că încalcă discreţia şi secretul corespondenţei, fiind deschise. Motivul era susţinut şi de autorităţile din alte ţări, în special Marea Britanie. Şi România era circumspectă deoarece abia adoptase legea telegrafo-poştală din 1865 care pedepsea încălcarea inviolabilităţii corespondenţei. Raţiunile de natură economică au învins însă datorită evidentelor avantaje financiare aduse de noul instrument de corespondenţă. Tarifele reduse cu circa jumătate faţă de scrisorile închise au încurajat utilizarea tot mai frecventă a cărţilor poştale de către cetăţenii ţărilor care aprobaseră utilizarea lor şi regula câştigului mare prin cote mici dar, de la mulţi plătitori şi-a demonstrat încă o dată eficienţa. În câţiva ani, majoritatea administraţiilor poştale europene şi din alte continente au emis şi au introdus în circulaţie invenţia austriacă. Aprobate prin legea finanţelor la 20 decembrie 1872, utilizarea oficială a cărţilor poştale a început în Franţa la 15 ianuarie 1873. În România cărţile poştale au fost introduse la 1/13 iunie 1873 în baza Legii pentru cărţile de poştă promulgată cu decretul nt.789din 31 martie 1873 şi a Regulamentului de aplicare a acestei legi, aprobat prin decretul nr. 945 din 27 aprilie 1873^{[05] p.29}. Prima Cartă de Poştă utilizată în România este reprodusă în [fig.5]. Nu am putut cerceta şi nu am cunoştinţă că ar exista sau ar fi prezentate de alţi cercetători, documente sau referinţe oficiale privind negocierile pentru tipărirea cărţilor poştale româneşti, comanda şi locul execuţiei comenzii. Absenţa dovezilor oficiale conduce la nevoia de studiu comparativ în contextul istoric al epocii pentru a încerca găsirea unui răspuns privind locul tipăririi primei/primelor cărţi poştale româneşti. Pentru introducerea în contextul istoric trebuie să remarcăm faptul că Telegraful folosea, încă din timpul Principatelor, formulare pentru telegrame după model francez, respectiv Dépêche télégraphique [fig.1]. În anul 1872 a fost emisă emisiunea de mărci poştale româneşti, uzuale, Paris. Imprimarea lor s-a făcut în anul 1872 la Atelierul Timbrului de la Hôtel de Monnaie (Monetăria statului francez) din Paris în baza comenzii din 20 ianuarie 1870(!). Clişeele originale au fost gravate de Albert Barré care s-a inspirat după emisiunile poştale „Ceres”, 1849-1850, „Napoleon III”, 1852 din Franţa şi „Hermes - cap mare”, 1861 din Grecia, care au fost imprimate la acelaşi atelier din Paris.^{[06] p.243}  

Cu aceste relaţii de cooperare la activ, este plauzibil ca şi comanda pentru tipărirea primelor cărţi poştale să fi fost transmisă tot la atelierele franceze. Prezumţia poate fi argumentată cu existenţa esseurilor dintre care, un model, este prezentat în [fig.3]. Colecţia [08] prezintă mai multe piese unicat ale esseurilor de inspiraţie (poate şi fabricaţie) franceză. Comparând esseurile în cauză cu exemplarele puse în circulaţie de Poşta franceză în ianuarie 1873 [fig.2] se constată o evidentă similitudine a graficii, a modului de taxare precum şi a instrucţiunilor de utilizare a cărţilor. Existenţa instrucţiunilor de utilizare este determinată cu siguranţă, de noutatea instrumentelor de corespondenţă şi de intenţia de a atrage utilizatorii către acest nou instrument prin instruirea în vederea evitării erorilor de distribuire a corespondenţei. Concret, instrucţiunile modelului francez prevăd următoarele:  „Faça Biletuluí este destinată numaí pentru adressă, eră dosul este reservat pentru correspondinţă. Décă Biletul este destinat pentru uă urbie, este necessar a sé indica cu essactitate strada şi numerul caseí, ér décă este destinat pentru uă commună rurală, a sé indica numele biuroulu postal la care aparţine”.

Să remarcăm acum faptul că “George Lahovari, inginer şi fost director al contabilităţii din Ministerul de finanţe, a fost numit pe ziua de 4 Noemvrie 1871, ca director general al poştelor şi telegrafelor, în urma demisiunii lui Al. Zissu” ^{[01] p.331}. Fără a putea şti cauzele demisiei predecesorului, trebuie să subliniem faptul că noul director general, care a funcţionat pe acest post până la data de 31 martie 1876, a studiat la Heidelberg și la Școala Politehnică din Karlsruhe, unde a obținut diploma de inginer. Acest detaliu poate evidenţia într-o bună măsură preferinţa pentru relaţiile cu Germania şi implicit pentru comandarea primelor cărţi poştale la o tipografie din Imperiul German. Similitudinea modelului grafic al primei cărţi poştale CP1, România ^{[10] p.472}[fig.5] şi cel al cărţii poştale P7, Württemberg^{[07] p.74-77}[fig.4] este izbitoare. 

Primele cărţi poştale au avut imprimate în relief marca fixă octogonală, marcă neaflată în uzul poştei pentru utilizarea la francarea scrisorilor închise. Semnificativ este şi faptul că în directoratul lui G. Lahovari, timbrele emisiunii Paris aduse în ţară în august 1872 au avut putere de francare până la epuizare, fiind înlocuite treptat cu mărcile din noile emisiuni tipărite în Bucureşti^{[10] p.133} aşadar, renunţându-se la colaborarea cu Franţa. Comparaţia graficii mărcilor fixe imprimate în relief pe cărţile poştale germane şi pe cele româneşti [fig.6] scoate în evidenţă aceleaşi dimensiuni ale octogonului, aceeaşi dispunere a textelor , acelaşi model pentru fundalul tip „croşet” şi, mai cu seamă, acelaşi model de font pentru cifrele care indică valoarea de francare. Este greu să nu se accepte concluzia că lucrătura este a aceleaşi mâini! Pentru a întări afirmaţia că modelul grafic este acelaşi şi că execuţia este realizată într-un atelier din Württemberg, putem compara instrucţiunile de utilizare care au conţinutul următor:

- pentru  P7, 3 kr. Württemberg

Spre plăcuta atenţie în utilizarea cărţii de corespondenţă

1. Formularele pot fi obţinute de la toate oficiile poştale şi factorii poştali rurali contra achitării valorii ştampilei

2. Formularul de mai sus pentru adresă se va completa lizibil şi complet

3. Verso-ul formularului poate fi utilizat în toată suprafaţa sa pentru comunicări de orice fel, care la fel ca şi adresa poate fi scrisă cu cerneală , creion negru sau creioane colorate.

4. Plata în avans la cărţile poştale nu este admisă , în schimb procedura de recomandare sau trimitere expresă sunt permise .

5. Cartea de corespondenţă poate fi utilizată pentru comunicări atât în interiorul Württembergului, cât şi pentru traficul către Germania nordică , Austria , Bavaria , Badenia şi Luxemburg.

6. Expeditorul nu este obligat să se numească.

- pentru CP1, 5 bani, România

OBSERVAŢII PENTRU ÎNTREBUINŢAREA CARŢILOR DE POSTA.

1. Cărţile de Postă se vendu Particularilor la toate biurou-rile telegrafo-postale pe valoarea lor nominală.

2. Pe façia Cărţii nu este permis a se scri decât numaí adressa, ear dossul este reservat pentru correspon-denţă.

3. Adressa  urmează a fi scrissa exactă şi lămurită si pe cât possibil complectă.

4. Nu se plăteste nimicu aducătoruluí.

5. Cărţile de Postă se potu recomanda ca şi scrissorile plătinduse dreptul de inregistrare.

Analiza graficii adoptate pentru tipărirea primelor cărţi poştale româneşti în contextul efervescentei vieţi socio-politice interne şi europene, poate constitui doar o etapă a cercetărilor pentru găsirea răspunsului la fireasca întrebare: ce motive au determinat emiterea a 28 de tipuri diferite de cărţi poştale cu marcă fixă octogonală în numai 9 ani, perioadă în care acest model a fost utilizat pentru corespondenţă?

Bibliografie

[01] - Minescu C.tin, - Istoria Poştelor Române – originea, dezvoltarea şi legislaţia lor – Bucureşti 1916

[02] - P. Murea ş.a. – „Istoricul timbrelor poştale româneşti” – Tipografia RAPID Timişoara, 1938, [03] - Val. Tebeica – „Primele mărci poştale romîneşti 1858-1865” – editura Meridiane Bucureşti 1962

[04] - Arhivele Naţionale Bacău – fond 19 – „Primăria oraşului Bacău, 1838-1950”

[05] - Marcel Dănescu – Dicţionar filatelic – Editura Sport-Turism, Bucureşti 1979

[06] - Marcel Dănescu - Filatelia de la A la Z - Editura Sport - Turism, 1987

[07] - MICHEL Ganzsachen-Katalog. Deutsche Staaten – Württemberg p.74-77

[08] - colecţia-exponat Emanoil Săvoiu – „Romania postal stationery to 1918” - site: www.philatelica.ro/04_36.html

[09] - colecţia-exponat Mihai Ceucă – „Romania, postal cards with octagonal printed stamps 1873-1885” - site: www.philatelica.ro/04_47.html

[10] - Kiriac Dragomir, Aurel Surpateanu, Catalogul mărcilor poştale româneşti. Bucureşti, 1974

[11] - colecţia revistei „Filatelia” anii 1976 - 1999

[12] - http://ro.wikipedia.org 

--------------------------------------------------------------------------- 

rev MFCN nr128/2014 pag 10

rev MFCN nr128/2014 pag 11

rev MFCN nr128/2014 pag 12

rev MFCN nr128/2014 pag 13